Ruperea ligamentului cruciat anterior este una dintre cele mai comune afecțiuni ortopedice la câini, afectând mobilitatea și calitatea vieții într-un mod semnificativ. Această leziune, similară cu cea întâlnită la sportivii umani, necesită înțelegere aprofundată pentru diagnosticare rapidă și tratament adecvat.
Anatomia și funcția ligamentului cruciat
Ligamentul cruciat anterior (LCA) este o structură fibroasă crucială care stabilizează articulația genunchiului, împiedicând deplasarea anterioară a tibiei față de femur și controlând rotația internă a piciorului.
Împreună cu ligamentul cruciat posterior, aceste structuri formează o configurație în X în interiorul articulației, de unde și numele de “cruciat”. LCA suportă forțe considerabile în timpul mișcării și este vulnerabil la uzura progresivă.
La câini, spre deosebire de oameni, ruperea este adesea rezultatul degenerării progresive mai degrabă decât al unui traumatism acut, făcând afecțiunea mai frecventă la animalele de vârstă mijlocie și vârstnice.
Cauzele și factorii de risc
Degenerarea progresivă este cauza principală, ligamentul slăbindu-se treptat din cauza microtraumatismelor repetate și proceselor de îmbătrânire a țesuturilor.
Anumite rase sunt predispuse genetic, inclusiv Labrador Retriever, Golden Retriever, Rottweiler și Newfoundland. Conformația specifică a membrelor posterioare la aceste rase crește stresul asupra ligamentului.
Obezitatea agravează semnificativ riscul prin creșterea forțelor care acționează asupra articulației genunchiului. Câinii supraponderali au o incidență de 2-3 ori mai mare a ruperii LCA.
Activitățile intense ca săriturile, alergarea cu schimbări bruște de direcție și jocurile viguroase pot precipita ruperea la câinii cu ligamente deja slăbite.
Simptomele caracteristice
Șchiopătatul brusc al membrului posterior este cel mai evident simptom, câinele evitând să pună greutatea pe piciorul afectat. Intensitatea poate varia de la șchiopătatul ușor la imposibilitatea completă de sprijin.
Umflarea articulației genunchiului apare rapid după rupere, fiind vizibilă prin comparație cu genunchiul sănătos. Căldura locală și sensibilitatea la atingere însoțesc de obicei umflarea.
Comportamental, câinii afectați evită activitățile fizice intense, au dificultăți la ridicarea din poziția culcat și pot manifesta rigiditate mai pronunțată dimineața sau după perioade de repaus.
Diagnosticul veterinar
Testul de deplasare anterioară (drawer test) este metoda principală de diagnostic, veterinarul detectând mobilitatea anormală a tibiei față de femur când ligamentul este rupt.
Radiografiile relevă semnele secundare ale ruperii precum umflarea țesuturilor moi, modificările articulare precoce și poziția anormală a oaselor. Artroscopia poate oferi vizualizare directă în cazurile complexe.
Sedarea poate fi necesară pentru examinarea completă la câinii care contractă mușchii din cauza durerii, masking semnele clinice ale instabilității articulare.
Opțiunile de tratament
Tratamentul conservator este rezervat câinilor foarte mici (sub 15 kg) sau celor cu afecțiuni care contraindică chirurgia. Include repausul strict, antiinflamatoare și fizioterapia controlată.
Chirurgia este tratamentul de alegere pentru majoritatea câinilor, cu tehnici care fie înlocuiesc ligamentul rupt, fie modifică biomecanica articulației pentru a compensa pierderea stabilității.
Tehnicile extraarticulare (TPLO, TTA) modifică geometria articulației pentru a elimina necesitatea ligamentului cruciat anterior, fiind preferabile pentru câinii activi și de talie mare.
Procedurile chirurgicale principale
TPLO (Tibial Plateau Leveling Osteotomy) modifică unghiul plateului tibial pentru a elimina forțele care cauzează instabilitatea. Este considerată standardul de aur pentru câinii mari și activi.
TTA (Tibial Tuberosity Advancement) avansează tuberozitatea tibială pentru a neutraliza forțele asupra ligamentului. Oferă rezultate excelente cu timp de recuperare mai scurt.
Tehnicile de înlocuire a ligamentului folosesc grefoane sintetice sau biologice pentru a restaura stabilitatea anatomică, fiind preferate pentru câinii tineri cu deteriorări minime ale cartilajului.
Recuperarea post-operatorie
Repausul strict timp de 6-8 săptămâni este crucial pentru vindecarea oaselor și țesuturilor moi. Câinele trebuie ținut în cușcă sau spațiu foarte limitat, cu ieșiri doar pentru nevoile fiziologice.
Fizioterapia controlată începe progresiv după primele 2 săptămâni, cu exerciții de mobilizare pasivă, înotul asistat și plimbări scurte în lesă pentru a restore masa musculară.
Monitorizarea radiografică la 6-8 săptămâni confirmă vindecarea osoasă și permite creșterea treptată a activității fizice sub supraveghere veterinară.
Complicațiile posibile
Ruperea ligamentului contralateral apare la 20-60% din câini în 1-2 ani după prima rupere, necesitând vigilență continuă și monitorizare regulată.
Artrita secundară se dezvoltă inevitabil, dar chirurgia precoce și recuperarea adecvată pot încetini semnificativ progresia și menține funcționalitatea articulației.
Infecția post-operatorie este rară dar serioasă, necesitând tratament antibiotic prelungit și posibil îndepărtarea implanturilor metalice.
Prevenirea și managementul pe termen lung
Menținerea greutății optime este cea mai eficientă măsură preventivă, reducând semnificativ stresul asupra articulațiilor genunchiului pe tot parcursul vieții.
Exercițiile regulate dar moderate și controlate mențin masa musculară și stabilitatea articulară fără a suprasolicita ligamentele. Evitați activitățile cu impact mare și schimbări bruște de direcție.
Suplimentele pentru sănătatea articulară (glucozamină, condroitină, omega-3) pot susține cartilajul și reduce inflamația, fiind benefice pe termen lung pentru câinii predispuși.
Diagnosticarea rapidă și tratamentul adecvat al ruperii ligamentului cruciat pot restaura funcționalitatea normală și preveni complicațiile pe termen lung, permițând câinilor afectați să ducă o viață activă și confortabilă.