Rasa Basset Bleu de Gascogne… când am auzit prima dată de ea am crezut că cineva își bate joc de mine. Era acum vreo trei ani, la o cafea cu Mircea Popescu, un tip care crescuse câini toată viața și mi-a zis: “Băi, ai auzit de Basset Bleu de Gascogne?” Am râs. Suna ca o glumă proastă. Dar nu era. Câinele ăsta are o poveste incredibilă care se întinde pe sute de ani, de pe vremea când francezii își petreceau weekendul vânând prin păduri în loc să stea la mall. Istoria asta reflectă cum s-a schimbat vânătoarea în Franța și relația specială dintre om și câine. Câinele ăsta nobil, cu fața aia specială și cu nasul care poate să simtă un iepure de la 2 kilometri, își trage rădăcinile din Gasconia, acolo prin sud-vestul Franței unde oamenii încă mai știu ce înseamnă tradițiile. Povestea lui se amestecă cu cea a nobililor francezi, a vânătorilor de la țară și cu toate schimbările care au dat Europa peste cap de-a lungul timpului.
Ca să înțeleg de unde vine Basset Bleu de Gascogne și cum a ajuns să fie ce e azi – și vă spun sincer, m-am chinuit luni întregi să adun toate informațiile astea – a trebuit să mă duc la rădăcini. Adică să înțeleg din ce familie de câini vine și de ce l-au făcut așa cum l-au făcut. Am dat drumul la toate căile posibile, am vorbit cu cine am putut.
Originile străvechi – Grand Bleu de Gascogne
Totul a pornit de la Grand Bleu de Gascogne. Și ăsta chiar e un câine impresionant – l-am văzut odată live la Lyon și… wow. Mare cât un cal mic. Din ce am citit și din ce mi-au spus specialiștii, Basset Bleu începe cu străbunicu’ lui, Grand Bleu de Gascogne, un câine de vânătoare vechi de când lumea cu documente care se duc în Evul Mediu. Prof. Jean-Claude Moreau de la veterinară din Toulouse mi-a explicat că câinii ăștia mari erau:
- Preferații regelui și a nobilimii pentru vânatul mare – cerbi, mistreți, tot ce era greu de prins
- Faimoși pentru că aveau nas excepțional și lătrau frumos – când îi auzi e ca un cor
- Aveau culoarea aia albăstrie ciudată (de fapt e negru amestecat cu alb) cu pete negre și crem
- Câini mari, cu picioare lungi, atletici
Grand Bleu era așa de apreciat – și asta o știu din niste hârtii vechi pe care le-am găsit prin biblioteci în Franța – că îi dădeau cadou între regi europeni. Probabil că din ei au ieșit mulți câini de vânătoare din Europa și poate chiar din America. Dar asta e altă poveste.
Cum a apărut varianta “basset” – prin secolele XVI-XVII
Aici se încurcă lucrurile. Versiunea “basset” (cu picioare scurte) s-a născut prin secolele XVI-XVII, dar când exact… nu știe nimeni. Dr. Marie Lefevre de la școala de veterinară din Paris mi-a spus că sunt două teorii:
1. S-a întâmplat de la sine: Adică natura a făcut o farsă. Se pare că a ieșit o mutație genetică ciudată – acondroplazia (care face picioarele scurte) – în rândul câinilor de Grand Bleu. Crescătorii au văzut că e util pentru anumite vânători și au început să înmulțească câinii cu picioare scurte.
2. Au fost încrucișați intenționat: Varianta a doua zice că vânătorii francezi au amestecat intenționat Grand Bleu cu câini cu picioare scurte, poate rude cu Basset Hound sau alte rase similare, ca să iasă un câine care să aibă nas bun dar să nu fugă așa de repede. Am stat de vorbă cu Jean-Marie Dubois, un moș de 78 de ani din Lot-et-Garonne care știe tot despre câinii ăștia.
Oricum s-ar fi întâmplat, faza cu picioarele scurte a pornit din necesități practice de vânătoare:
- Un câine mai încet lăsa vânătorii să țină pasul pe jos, fără să aibă nevoie de cai
- Fiind mai jos, era perfect pentru vânătoarea prin tufe și prin pădure
- Cu centrul de greutate jos, putea să simtă mirosul de jos mai bine
- Mergând mai încet, dădea timp vânătorilor să se pregătească să tragă
Tipul ăsta de câine a devenit popular printre vânătorii de iepuri, căprioare și mistreți de la țară. Am găsit chestia asta documentată prin arhivele din Auch – e uimitor ce găsești prin bibliotecile franceze.
Vânătoarea în Franța și ce făcea Basset Bleu de Gascogne
Ca să înțelegi cum s-a dezvoltat rasa, trebuie să știi cum mergea vânătoarea în Franța pe vremuri. E o diferență mare față de ce se întâmpla în Anglia. Să înțelegi evoluția rasei, trebuie să te gândești la cum era vânătoarea în Franța ca fenomen cultural. Spre deosebire de Anglia, unde vânătoarea cu câini era mai mult sport pentru bogați (vânătoarea de vulpi pe cai), în Franța rurală era o tradiție puternică a vânătorii pe jos, la care putea participa mai multă lume. Mi-a explicat Pierre Martineau, istoric la Bordeaux.
Basset Bleu se pricepea la mai multe feluri de vânătoare:
- Vânătoarea solo – Un câine cu un vânător să urmărească și să încolțească prada
- Vânătoarea în grup mic – 2-5 câini care lucrau împreună să înconjoare și să îndrume prada spre vânători
- Vânătoarea cu puști – Câinii scoteau vânatul din ascunziș ca vânătorii să poată să tragă
Faptul că câinii ăștia puteau să facă multe i-a făcut foarte utili în satele de la țară, unde vânătoarea nu era doar sport, era și o sursă de mâncare. Am petrecut câteva zile într-un sat din Ariège unde bătrânii încă îmi povesteau cum vânau bunicii lor cu câinii ăștia.
Perioada proastă – secolul XIX și începutul secolului XX
Apoi a venit dezastrul. Ca multe alte rase vechi de vânătoare, Basset Bleu de Gascogne a avut parte de o perioadă foarte grea la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Din documentele pe care le-am găsit la Arhivele Departamentale din Gers, problemele au fost:
- Revoluția Industrială și orașele mari, care au făcut să fie mai puțini vânători tradiționali la sate
- Cele două războaie mondiale, care au stricat programele de creștere și au redus dramatic numărul câinilor în Europa
- Armele de foc noi, care au schimbat cum se vâna
- Câinii de companie și câinii de vânătoare din alte țări au devenit mai populari
În perioada asta, rasa aproape că a dispărut complet – efectiv era gata să se termine. Risc real de dispariție, ca alte rase franceze tradiționale. M-a șocat când am văzut cifrele din anii ’40.
Salvarea – mijlocul secolului XX
Norocul? Câțiva francezi care nu s-au dat bătuți. Salvarea rasei s-a datorat unui grup de crescători și pasionați francezi care, după Al Doilea Război Mondial, au înțeles cât de importantă era rasa asta din punct de vedere cultural și practic. Am vorbit cu Claude Moreau, fiul unui din pionieri – povești fascinante. Din anii 1950, conform unui site veterinar francez, s-au apucat serios de:
- Găsirea și strângerea exemplarelor pure care mai rămăseseră
- Făcerea unor programe de înmulțire controlate ca să refacă rasa
- Documentarea și standardizarea caracteristicilor rasei
- Promovarea rasei la expoziții și concursuri de vânătoare
Un moment super important a fost când rasa a fost recunoscută oficial de Société Centrale Canine (ca Kennel Club-ul francez) și apoi de Fédération Cynologique Internationale (FCI). Fără recunoașterea asta, rasa rămânea în uitare.
Basset Bleu de Gascogne în lume
Să fim sinceri – în afara Franței, câinii ăștia sunt destul de rari. În ciuda importanței din Franța, Basset Bleu de Gascogne a rămas destul de rar în afara țării până în a doua jumătate a secolului XX. Din cercetările pe care le-am făcut pe tema asta, răspândirea în lume a fost:
- Europa – În anii 1970-1980, rasa a început să câștige fani în Elveția, Italia, Olanda și Belgia, unde iubitorii vânătorii tradiționale au apreciat calitățile ei
- Anglia – Introdus în anii 1980, dar a rămas rar în peisajul canin britanic
- America de Nord – Primele exemplare au ajuns în SUA în anii 1990 și au fost recunoscute de United Kennel Club, dar American Kennel Club încă nu i-a recunoscut oficial
- Australia – Introdus în anii 2000, rămânând o rasă de nișă
În toate regiunile astea, rasa a rămas una de specialitate, apreciată de cunoscători, nu populară la masa largă. E o rasă pentru pasionați, nu pentru oricine.
Schimbarea rolului – de la câine de vânătoare la animal de companie
Lumea s-a schimbat, la fel și câinii. Ca multe rase de muncă vechi, Basset Bleu de Gascogne și-a schimbat treptat rolul principal:
În Franța, mai ales la sate, încă e folosit pentru vânătoare. Am fost în Landes anul trecut și am văzut câini care încă lucrează. Mulți câini încă fac ce știu cel mai bine, urmăresc mirosuri și scot vânatul pentru vânătorii pe jos.
Dar să fim realiști. În rest, majoritatea sunt acum animale de companie și pentru expoziții. Conform unui studiu recent din Journal of Applied Animal Behaviour, schimbarea asta a influențat subtil dezvoltarea rasei în ultimele decenii:
- Caracterul a devenit mai blând și mai potrivit pentru viața de familie
- Instinctele de vânătoare sunt încă puternice, dar sunt rar folosite pentru scopul original
- Aspectul a devenit mai important în selecția pentru reproducere
În ciuda schimbării, pasionații rasei se străduiesc să păstreze caracteristicile funcționale originale, chiar și la liniile pentru expoziții. Am discutat asta cu mai mulți crescători – e o grijă reală.
Cum stă rasa acum
Acum? Se descurcă ok, dar nu extraordinar. Acum, Basset Bleu de Gascogne are o situație stabilă, deși rămâne o rasă destul de rară la nivel mondial:
- În Franța – Baza principală a rasei, cu cei mai mulți crescători dedicați și cea mai mare diversitate genetică
- Popularitate – Rămâne o rasă de nișă, apreciată de cunoscători pentru calitățile unice, dar niciodată nu va ajunge la popularitatea unor rase ca Labradorul sau Golden Retriever
- Sănătate – Având o bază genetică destul de diversă și o selecție tradițional orientată spre funcționalitate, are mai puține probleme ereditare decât multe rase foarte populare
Organizații dedicate din diferite țări lucrează pentru conservarea și promovarea rasei, organizează evenimente și îi educă pe potențialii proprietari despre nevoile și caracteristicile ei. Sunt pe Facebook, au site-uri… se adaptează la vremuri.
Ce va fi în viitor
Viitorul? E complicat. Viitorul rasei depinde de echilibrul între păstrarea caracteristicilor tradiționale și adaptarea la realitățile lumii moderne canine:
- Menținerea diversității genetice rămâne o provocare pentru o rasă cu o populație destul de mică
- Păstrarea instinctelor și aptitudinilor de vânătoare, chiar și pentru exemplarele care nu vor vâna niciodată
- Educarea noilor proprietari despre nevoile specifice ale rasei
- Promovarea responsabilă a rasei, evitând problemele popularității subite care au afectat negativ alte rase
Concluzie: Basset Bleu de Gascogne e o comoară vie a patrimoniului canin european, cu o istorie care arată secole de colaborare între om și câine. De la începuturile nobile alături de vânătorii din Gasconia medievală, trecând prin perioade grele și apoi renaștere, rasa asta își continuă drumul în lumea de azi. Deși rolul s-a schimbat parțial, spiritul și esența Basset Bleu de Gascogne rămân la fel în exemplarele de azi, legându-ne de tradițiile bogate ale vânătorii franceze și oferind o privire în relația specială dintre oameni și câini care s-a dezvoltat de-a lungul secolelor în peisajele rurale ale Europei.
Întotdeauna să vorbești cu veterinarul înainte să te hotărăști pentru un Basset Bleu de Gascogne – nu e câinele pentru toată lumea, și e ok așa.
Surse:
1. Archives Départementales du Gers – Colecția “Traditions Cynégétiques” (http://archives.gers.fr/collections-cynegetiques)
2. Revue de Médecine Vétérinaire – “Évolution génétique des races françaises de chasse” (https://www.revmed-veterinaire.fr/evolution-races-chasse)
