Tusea de canisă, cunoscută și sub numele de traheobronșită infectioasă canină, este una dintre bolile respiratorii cele mai comune la câini. Această afecțiune foarte contagioasă se caracterizează prin o tuse caracteristică, aspră, care poate suna ca și cum câinele ar avea ceva blocat în gât.
Ce este tusea de canisă și cum se manifestă
Tusea de canisă este o infecție a tractului respirator superior care afectează trahea, bronhiile și laringele. Denumirea provine de la faptul că se răspândește foarte rapid în locurile unde câinii sunt ținuți în grup, cum ar fi canisele, hotelurile pentru animale, expoziții sau parcurile pentru câini.
Simptomul principal este o tuse seacă, aspră, persistentă, adesea descrisă ca sunând ca o “claxon de gâscă”. Tusea este de obicei mai intensă noaptea și poate fi declanșată de exerciții fizice, excitație sau tragerea de lesă. Mulți proprietari descriu sunetul ca fiind similar cu cel produs când câinele încearcă să elimine ceva din gât.
În cazurile ușoare, câinele rămâne alert și își păstrează apetitul normal, dar tusea persistentă poate fi extenuantă atât pentru animal, cât și pentru proprietari. În formele mai severe, pot apărea febră, letargie, pierderea poftei de mâncare și secreții nazale.
Bordetella bronchiseptica – principalul vinovat
Bordetella bronchiseptica este bacteria cel mai frecvent asociată cu tusea de canisă, fiind implicată în aproximativ 80% din cazuri. Această bacterie gram-negativă are o afinitate specială pentru epiteliul ciliat din tractul respirator superior.
Bordetella produce toxine care paralizează cilii respiratori și deteriorează mecanismele naturale de apărare ale tractului respirator. Aceasta permite altor agenți patogeni să colonizeze mai ușor căile respiratorii, complicând infecția.
Bacteria poate supraviețui în mediul exterior timp de mai multe săptămâni, în special în condiții de umiditate crescută și temperaturi scăzute. Aceasta explică de ce tusea de canisă este mai frecventă în anotimpurile reci și umede.
Alți agenți patogeni implicați
Tusea de canisă este adesea o infecție mixtă, implicând mai mulți agenți patogeni simultan. Virusul parainfluenzei canine este cel mai frecvent virus asociat, fiind prezent în aproximativ 65% din cazurile de tuse de canisă.
Adenovirusul canin tip 2 este un alt virus important în complexul tușii de canisă, cauzând inflamația tractului respirator superior și predispunând la infecții bacteriene secundare. Acest virus poate cauza și pneumonie în cazurile severe.
Virusul respirator sincițial canin și rerovirusul canin sunt mai puțin frecvenți, dar pot fi implicați în forme complicate ale bolii. Mycoplasma spp. poate fi, de asemenea, prezentă ca agent secundar, complicând tabloul clinic.
Moduri de transmitere și factori de risc
Transmiterea se face în principal prin picăturile de salivă și secreții respiratorii eliminate prin tuse, strănut sau lătratul. Câinii infectați pot răspândi boala cu 2-3 zile înainte de apariția simptomelor și continuă să fie contagioși timp de 1-2 săptămâni după vindecarea clinică.
Transmiterea indirectă prin obiecte contaminate (boluri de apă, jucării, echipamente de îngrijire) este posibilă, dar mai puțin frecventă. Aerul condiționat și sistemele de ventilație pot facilita răspândirea în spații închise.
Factorii de risc includ vârsta foarte tânără sau înaintată, stresul (transport, schimbarea mediului), supraaglomerarea, ventilația deficientă și condițiile de umiditate crescută. Câinii nevaccinați sau cu sistemul imunitar compromis sunt la risc crescut.
Evoluția clinică și complicațiile
În cazurile necomplicate, tusea de canisă evoluează în 1-2 săptămâni cu vindecare completă. Perioada de incubație este de 3-10 zile, iar tusea poate persista până la 3 săptămâni chiar și după ce infecția a fost eliminată.
Complicațiile pot apărea în special la puii, câinii în vârstă sau cei cu alte probleme de sănătate. Pneumonia bacteriană secundară este cea mai gravă complicație, necesitând tratament antibiotic agresiv și uneori spitalizare.
Bronșita cronică poate rezulta din episoade repetate de tuse de canisă, în special la câinii cu predispoziție genetică sau cei expuși frecvent la agenți iritanți.
Diagnosticul și testele de laborator
Diagnosticul se bazează în principal pe anamneza și simptomele clinice caracteristice. Istoricul recent de contact cu alți câini (vizite la canisă, parcuri pentru câini, expoziții) susține diagnosticul.
Testele de laborator nu sunt necesare în cazurile tipice, necomplicate. Cu toate acestea, în cazurile severe sau atunci când se suspectează complicații, pot fi utile testele PCR pentru identificarea agenților patogeni specifici.
Radiografiile toracice sunt indicate când se suspectează pneumonia sau când tusea persistă mai mult de 3 săptămâni. Hemoleucograma poate releva leucocitoza în cazurile cu infecție bacteriană secundară.
Tratamentul și managementul
Cazurile ușoare de tuse de canisă se vindecă adesea spontan fără tratament specific. Repausul și evitarea factorilor care pot declanșa tusea (exerciții intense, excitație, tragerea de lesă) sunt recomandate.
Antitusivele pot fi prescrise pentru reducerea frecvenței și intensității tusei, în special noaptea. Dextrometorfanul este cel mai frecvent folosit, dar trebuie administrat doar sub supravegherea veterinară.
Antibioticele sunt indicate în cazurile severe, când se suspectează infecția bacteriană secundară sau la câinii cu risc crescut de complicații. Doxiciclina este antibioticul de elecție pentru Bordetella, fiind eficientă și la alți agenți atipici.
Bronhodilatatoarele pot fi utile în cazurile cu component obstructiv semnificativ. Corticosteroizii sunt contraindicați în faza acută, deoarece pot suprima răspunsul imunitar local.
Prevenirea prin vaccinare
Vaccinarea reprezintă principala metodă de prevenire a tusei de canisă. Sunt disponibile vaccini intranazali, injectabili și orali, fiecare cu avantaje și dezavantaje specifice.
Vaccinul intranasal oferă protecție locală rapidă (în 3-4 zile) și este preferat pentru câinii cu risc imediat de expunere. Vaccinul injectabil oferă imunitate sistemică de durată mai lungă, dar necesită 2-3 săptămâni pentru protecție completă.
Vaccinarea anuală este recomandată pentru majoritatea câinilor, iar vaccinarea cu 2-4 săptămâni înainte de expunerea la risc (canisă, expoziții) este ideală pentru protecție optimă.
Măsuri de control și prevenire
Izolarea câinilor cu simptome este esențială pentru prevenirea răspândirii. Câinii infectați trebuie ținuți departe de alți câini timp de cel puțin 2 săptămâni după rezoluția simptomelor.
Dezinfectarea echipamentelor și suprafețelor cu soluții pe bază de clor sau amoniul cuaternar elimină eficient agenții patogeni. Ventilația adecvată și evitarea supraaglomerării reduc riscul de transmitere.
Proprietarii de canise și hoteluri pentru animale trebuie să implementeze protocoale stricte de screening, vaccinare și izolare pentru prevenirea focarelor.
În concluzie, tusea de canisă este o afecțiune comună, dar în general benignă, care poate fi prevenit eficient prin vaccinare și măsuri de igienă adecvate. Recunoașterea timpurie a simptomelor și managementul corespunzător pot preveni complicațiile și pot asigura o vindecare rapidă și completă.
